Life is for the alive

Luni. O zi mult prea insipida.

Am avut mai mult timp liber decat de obicei si am inceput sa ma gandesc la tot, mi-am pus in ordine ideile si sentimentele. Sau cel putin asa as fi vrut. Am spus ca sa pot crede asta, dar ma mint. Oamenii se schimba de la un moment la altul, in rau apoi in bine, apoi iar in rau. Sau asa mi se pare mie. As vrea sa nu cred asta, pacat ca asta simt. Si daca nu as vorbi chiar despre prietenii mei poate nu m-ar chinui acest gand, dar despre ei vorbesc.

As vrea sa cred ca momentele nedorite se uita mai repede, mai usor. Dar nu, raman acolo intiparite si nu pot fi sterse. Pentru ca nu stim sa fim optimisti, pentru ca ne gandim mai intai la lucrurile rele, apoi la cele bune. Asta ne omoara fericirea. Lucrul pe care trebuie nu trebuie sa-l lasam deoparte oriunde am fi. E asa greu sa zambim?

Sa privim partea buna a lucrurilor, sa fim fericiti, sa ne bucuram dintr-un nimic, sa spunem cuvinte simple dar cu un inteles urias.